Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 16-02-2009
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Infractorul made in RO
Acces online: https://www.gandul.info/news/infractorul-made-in-ro-3932926



Infractorul made in RO

*În nici doi ani, românii au devenit spaima întregii Italii

Nu trece zi fără ca presa italiană să relateze despre vreun nou viol comis de români în Peninsulă. La sfârşitul acestei săptămâni, un alt caz extrem de grav a ţinut capul de afiş al presei italiene: cel al unei adolescente de 14 ani din Roma, violată de un român, potrivit autorităţilor italiene. Potrivit Il Giornale, agresiunea s-a petrecut sâmbătă seara, chiar în ziua de Sfântul Valentin, în parcul Caffarella, din zona Appio, aflată în centrul oraşului. Acolo, o fată de 14 ani şi prietenul ei de 16 ani au fost atacaţi de doi indivizi care l-au bătut pe băiat şi apoi au violat-o cu brutalitate pe prietena lui.

Cei doi le-au luat şi telefoanele mobile. Vestea acestui eveniment a provocat furia locuitorilor cartierului, care s-au strâns rapid la locul faptei pentru a protesta deoarece în acest parc nu există patrule ale forţelor de ordine, ei organizând pe cont propriu pentru perioada nopţii câteva patrule de voluntari. Corriere della Sera relatează că din primele declaraţii ale celor doi tineri reiese că agresorii aveau „accent est-european” şi pielea mai închisă la culoare. Primarul Romei a indicat ulterior că din discuţiile cu chestorul poliţiei a reieşit că autorii sunt romi.



Cu o săptămână înainte, un român de 19 ani a fost arestat la periferia Romei după ce a fost surprins că încerca să violeze o italiancă, relata La Repubblica.

Incidentul a avut loc în suburbia română Albano Laziale, în apropiere de Roma. Românul a fost surprins de o patrulă de poliţie când acosta o tânără de 21 de ani.

Recent, presa italiană relata şi despre un viol în grup comis de români. Cinci muncitori agricoli de cetăţenie română au fost arestaţi de carabinieri, fiind acuzaţi pentru viol în grup asupra unei conaţionale de 21 de ani. Acesta a fost al patrulea viol în grup în care au fost arestaţi autori români, după ce, în urmă cu o lună, au fost reţinuţi doi români care, împreună cu un polonez, au violat o româncă, iar alţi trei români au fost arestaţi pentru că au răpit şi violat sub ameninţarea unui pistol o prostituată bulgăroaică.

Două cazuri care nu se vor şterge din memoria italienilor

Însă cazurile cele mai grave, care au stârnit reacţii extrem de dure atât ale populaţiei, cât şi ale presei şi ale politicienilor, au fost cel de la Guidonia şi cel al lui Romulus Mailat. Incidentul de la Guidonia a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, când patru tineri români au violat o italiancă de 21 de ani, după ce l-au închis pe prietenul acesteia în portbagaj. „Băusem cu toţii şi ne-am hotărât să ne distrăm. Fata am pus-o pe bancheta din spate şi pe urmă am intrat unul câte unul”, a fost mărturia şocantă a românului Mirel Huma. Ulterior, ei au şi jefuit victimele, luându-le telefoanele şi cheile de la maşină.

Însă cel care a declanşat oprobriul la adresa românilor din Peninsulă a fost Romulus Mailat, românul de etnie romă, care, în toamna lui 2007, a violat-o şi ucis-o pe Giovanna Regianni. Giovanna Reggiani, în vârstă de 47 de ani, a fost agresată în apropierea gării Tor de Quinto din Roma, la 30 octombrie 2007, trupul acesteia fiind abandonat într-un şanţ. „Eu nu am făcut altceva decât să îi smulg geanta”, a spus Mailat, în noiembrie 2007. Încarcerea lui Mailat (pe 29 de ani, pentru crimă, agresiune sexuală şi tâlhărie) va costa statul italian circa 1,5 milioane de euro. În timpul procesului (al cărui verdict a fost considerat prea blând de opinia publică italiană), Nicolae Romulus Mailat a susţinut tot timpul că nu a violat-o şi nici nu a ucis-o pe italiancă. (E.F.)

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.